Comoția Cerebrală

 Comoția Cerebrală

Definiția Comoției Cerebrale?

Comoţia cerebrală este un sindrom survenit după o lovitură puternică în zona capului (traumatism cranio-cerebral), care se manifestă prin alterarea funcţiilor cerebrale  cu sau fără pierderea temporară a conștiinței.

De cele mai multe ori, persoanele afectate nu îşi amintesc ce s-a întâmplat în momentele de dinainte şi de după lovitură şi pot fi confuze. De asemenea, memoria, reflexele, echilibrul şi comportamentul pot fi alterate.

Cauzele Comoției Cerebrale?

  • Lovituri puternice cu un obiect dur
  • Căderile de la înălțime.
  • Accidente de maşină
  • Căderi de pe bicicletă.
  • Practicarea unor sporturi de contact sau cu risc mare de coliziune ( fotbal)
  • Accidente la locul de joacă

Simptomele unei comoţii cerebrale pot apărea imediat după lovitură, la câteva ore, zile în funcţie de zona lezată şi de impactul asupra acesteia.

Care este mecanismul comoției cerebrale?

Creierul este protejat într-o anumită măsură de traumele minore prin intermediul lichidului cerebrospinal în care pluteşte. Însă, în cazul aplicării unei forţe puternice, cum ar fi o lovitură violentă la cap şi la gât, sau al accelerării-decelărării bruşte (cum este cazul accidentelor auto), creierul se poate lovi de pereţii cutiei craniene, determinând astfel alterarea de scurtă durată a funcţiei cerebrale. Chiar dacă pierderea conştienţei este adesea principalul indiciu al unei comoţii cerebrale, există situaţii când acest simptom nu este obligatoriu, de aceea este necesar un consult medical.

Cel mai des întâlnite manifestări ale comoţiei cerebrale la copii sunt:

  • vome repetate
  • Iritabilitatea sau apatie.
  • Somnolență excesivă
  • plânsul necontrolat
  • pierderea echilibrului
  • mersul nesigur
  • înfăţişarea uimită
  • secreţiile neobişnuite din gură, nas sau urechi

Dacă lovitura la cap este foarte puternică, pot apărea complicaţii precum:

  •  Cefalee ( dureri de cap) posttraumatică – se  manifestă prin dureri de cap care pot persista câteva săptămâni sau luni de la traumatism
  • Vertij posttraumatic – este o senzaţie că totul se învârte în jurul tău, de ameţeală, care poate persista zile, săptămâni sau chiar luni după lovitura la cap
  • Epilepsia posttraumatică – riscul de a dezvolta epilepsie după o comoţie cerebrală este dublu în primii cinci ani după traumatism
  • Sindromul postcomoţie – este caracterizat de simptome precum probleme de concentrare, memorie, gândire, ameţeală, dureri de cap, depresie sau sensibilitate la zgomot ori la lumină, care pot persista o perioadă îndelungată de la lovitură
  • Efect cumulativ al loviturilor repetate la nivelul capului – persoanele care au suferit mai multe lovituri la cap de-a lungul vieţii prezintă un risc mai mare de a alterare sau oprire a funcţiilor vegetative

Diagnosticul Comoției Cerebrale?

În cazul în care prezentaţi sau observaţi că o persoană are simptome ale comoţiei cerebrale, adresaţi-vă medicului neurolog pentru investigaţii amănunţite. 

Medicul va efectua un examen clinic, care presupune examinarea aspectului general şi a zonei lezate, pentru a identifica eventuale vînătăi, leziuni craniene sau cervicale, secreţii din ureche ori din nas. De asemenea, poate efectua teste neurologice pentru evaluarea vederii, auzului, a coordonării şi echilibrului, a memoriei, a învăţării, a reflexelor, a sensibilităţii sau rezistenţei corpului.

La necesitate medicul Neurolog poate indica efectuara altor investigații paraclinice cum ar fi:

  1. CT cerebral
  2. Rezonanță Magnetică Nucleară Cerebrală
  3. Radiografia cutiei craniene dacă primele 2 nu sunt disponibile.
  4. Electroencefalograma (EEG)

Tratamentul Comoțiilor Cerebrale?

Tratamentul comoţiei cerebrale depinde în primul rând de gravitatea simptomelor. Pentru ameliorarea durerilor de cap, medicul poate recomanda administrarea de ibuprofen sau paracetamol.

De asemenea, pot fi administrate antiemetice sau medicamente pentru ameliorarea senzaţiei de vertij, simptome specifice ale comoţiei cerebrale.

Dacă traumatismul cranian a dus la apariţia unui cucui, se recomandă aplicarea unei pungi cu gheaţă pe acesta, care poate reduce inflamaţia şi durerea.

În al doilea rând, se recomandă repaus la pat, evitarea efortului fizic sau mersul pe bicicletă în primele 24 de ore de la producerea incidentului sau chiar mai mult, dacă simptomele persistă. 

 De asemenea, este indicată limitarea activităţilor care presupun concentrare, cum ar fi cititul, privitul la TV, jocurile pe calculator sau alte activităţi care stimulează activitatea cerebrală.

Pe măsură ce simptomele se ameliorează, pacientul poate reveni treptat la activităţile obişnuite şi poate face mişcare de intensitate uşoară, cum ar fi mersul pe bicicleta staţionară, alergarea uşoară etc.

Recuperarea completă survine, de regulă, în decursul a cateva zile, însă durerile de cap pot persista chiar şi 3-4 săptămâni după incident.

De asemenea, dacă simptomele persistă sau nu se observă o ameliorare a acestora, pacientul trebuie să se adreseze unui medic specialist, deoarece există riscul ca acesta să prezinte complicaţii care necesită un tratament mai complex.

Cu respect medic Neurolog-pediatru Bunduchi Andrei

Andrei Bunduchi

http://doctorulmeu.md/

Related post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *